Introducere

Astronomia reprezintă știința naturii, care studiază structura, evoluția și mișcările corpurilor
cerești (cum ar fi meteoriții, planetele, sateliții, cometele și stelele), precum și Universul privit ca
întreg. Această știință își are originile în timpurile curiozității unui preistoric interesat de mișcarea
Soarelui și mișcarea Lunii. Astronomia a fost fundamentată în Grecia Antică, când toate
cunoștințele au fost reunite într-o lucrare realizată de Hiparh. Câțiva dintre fondatorii astronomiei
sunt Hiparh din Niceea, Claudius Ptolemeu, Nicolaus Copernic, și Galileo Galilei. Etimologia
denumirii atribuite acestei ştiinţe este de origine greaca, fiind compusă din substantivele „astron” (astru) şi „nomos” (ştiinţa).
Astronomia contemporană se împarte în mai multe ramuri:
1. Astrometria sau astronomia fundamentală – studiază poziţia şi distanţa
obiectelor cereşti;
a) Astronomia sferică – elaborează metode matematice de determinare a
poziţiilor aparente şi a mişcărilor aparente ale corpurilor cereşti, faţă de diferite sisteme
de referinţă;
b) Astronomia practică – studiază tehnicile şi tehnologiile de observaţie
astrometrică, precum şi erorile corespunzătoare.
2. Mecanica cerească – se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti sub acţiunea
atracţiei universale
3. Astrofizica - studiază fizica universului ( luminozitate, densitate,
temperatură, compoziţie chimică).
4. Astronomia stelară - se ocupă cu studiul stelelor.
5. Cosmogonia – cercetează problemele originii şi evoluţiei corpurilor cereşti,
inclusiv a Pământului.
6. Cosmologia - studiază originea şi evoluţia universului la scară largă.
Între aceste ramuri ale astronomiei nu există o delimitare riguroasă, astfel mai
multe probleme sunt cercetate simultan de mai multe ramuri.